burger icon
Înapoi la joburi
user
Autor · Victoria Căpătici
20 ianuarie 2023
Republica Moldova
Colaborare proiecte

WatchDog.MD recrutează experți (inclusiv din diaspora)

Adresa Municipiul Chișinău

Tipul de angajare Temporar

Domenii de expertiză Drepturile omului, Ecologie, Economie, Politică, Social

Orele de lucru Part time

Locul de munca La distanță

Limbi vorbite Română

Depune până la 1 februarie 2023

Comunitatea WatchDog.MD angajează experți în mai multe domenii. Sunt eligibile inclusiv persoanele interesate aflate peste hotare.

Asociația Obștească Comunitatea WatchDog.MD anunță concurs public de angajare a unor experți în următoarele domenii:

  • Politică și alegeri
  • Relații internaționale
  • Comunicare strategică
  • Securitate
  • Sociologie și psihologie socială
  • Apărare și științe militare
  • Finanțe publice
  • Economie
  • Justiție și drept
  • Infrastructură și dezvoltare regională
  • Mediu

Despre organizație:

WatchDog.MD este o comunitate a societății civile de tip think-tank din Republica Moldova, fondată în anul 2017, scopul căreia este de a contribui la formarea unui mediu favorabil dezvoltării democratice a Republicii Moldova. Organizația își propune, prin analize complexe și accesibile, să contribuie la informarea obiectivă a cetățenilor cu privire la probleme complexe, cum ar fi democrația, supremația legii, guvernarea, politica, dezinformarea și propaganda, asigurarea egalității și combaterea discriminării, promovarea și protecția drepturilor omului etc.

Responsabilitățile experților:

  • Elaborarea rapoartelor, studiilor și politicilor relevante în domeniile de expertiză deținute;
  • Reprezentarea Comunității WatchDoog.MD în calitate de expert la diferite evenimente publice sau de tip închis. 
  • Participarea în cadrul emisiunilor și dezbaterilor televizate în calitate de expert al Comunității WatchDog.MD;
  • Oferirea comentariilor/expertizei în cadrul comunicării cu actori relevanți din țară și de peste hotare.

Candidații pot fi persoane cu experiență sau începători cu cunoștințe avansate în unul din domeniile menționate mai sus. Esențială este dorința de implicare și creștere în carieră. Angajarea poate fi cu un program parțial de ocupare sau full-time. Sunt eligibili pentru angajare part-time și candidații stabiliți peste hotare pentru muncă sau studii. Importantă este motivarea de implicare și creștere în carieră, dar și dorința de a participa în dezbaterea publică și informarea publicului larg pe subiecte importante de politici publice. Preferință va fi acordată candidatelor femei și celor cu experiență de muncă în sectorul public. 

Oferim salariu atractiv, instruire relevantă, regim de muncă flexibil, posibilitate de afirmare profesională și impact real asupra vieții publice din Republica Moldova. 

Candidații și candidatele interesate sunt rugate să expedieze CV-ul la adresa [email protected], cu mențiunea „Concurs de selectare experți” până pe data de 1 februarie 2023. Persoanele preselectate vor fi invitate la interviu. 

burger icon