Președinta Republicii Moldova Maia Sandu și Ministrul italian al Muncii și Politicilor Sociale, Andrea Orlando, au semnat Acordul în domeniul securității sociale. Evenimentul a avut loc în cadrul vizitei oficiale a șefei statului în Italia.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale menționează că procesul de negociere pe marginea Acordului a demarat la inițiativa părții moldave fiind condiționată de numărul mare de cetățeni care activează pe teritoriul statului italian.
"Este un document așteptat de concetățenii noștri care au muncit sau muncesc în Italia. El le oferă posibilitatea ca, obținând o pensie în această țară, să o poată primi și acasă, dar și invers - să poată primi în Italia pensia din Republica Moldova."
"Fiecare stat va calcula și va achita pensia proporțional perioadei de asigurare, realizate pe teritoriul propriu și doar în baza contribuțiilor achitate legal. În plus, în baza acestui tratat, vor mai fi acordate pensia de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală, pensia și indemnizația de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau boală profesională. Astfel, concetățenii noștri vor putea alege pe teritoriul cărui stat să primească pensiile și prestațiile sociale la care au dreptul." s-a menționat în comunicatul Președintei.
Menționăm, că Republica Moldova a încheiat până în prezent acorduri de securitate socială, bazate pe principiul proporționalității și exportului de prestații sociale, cu 14 state.
Sursa foto: facebook.com/maia.sandu