Portalul web de pe care cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale UE privind COVID este pregătit pentru lansarea din 1 iulie 2021 (certificat-covid.gov.ro), se anunță într-un comunicat al platformei române RO Vaccinare. Potrivit informației, au fost finalizate ultimele optimizări, în conformitate cu prevederile OUG adoptată de Guvernul României.
Important:
1. Certificatul este gratuit.
2. În cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinților.
3. Timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde, până la o oră, în funcție de numărul de solicitări.
4. În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail.
5.La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR.
Utilizatorul îl poate accesa și vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât și prin descărcarea efectivă, în format *pdf, a documentului, care se poate tipări.
Pentru suport în emiterea certificatelor sau obținerea altor informații privind utilizarea lor, a fost operaționalizat un Call Center la numărul de telefon 021.414.44.25.
De asemenea, certificatul poate fi obținut în format letric prin intermediul primăriei în raza căreia își are domiciliul persoana, direcției de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.