burger icon

Ziua Universală a Iei: Resurse pentru a-ți crea propria ie în diaspora

Sursa · Diaspora Connect 24.06.2023 12:06

Deja de 10 ani, pe 24 iunie, atât în Republica Moldova, cât și în România, este sărbătorită Ziua Universală a Iei. Sărbătoarea cămășii cu altiță reunește participanți din zeci de țări care organizează evenimente prin care promovează purtarea iei. La 1 decembrie 2022, ia a intrat în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Intangibil al Umanității UNESCO. 

An de an, frumusețea și unicitatea iei motivează tot mai mulți conaționali din diaspora să exploreze arta coaserii acestei piese vestimentare. Dacă visezi să porți o ie cusută cu mâna ta, însă îți lipsește experiența, am adunat aici doar câteva sugestii și resurse, inclusiv din partea Nadiei Neve și a Adrianei Rotaru, creatoare de ii din diaspora, despre cum să faci primii pași pentru practicarea acestui meșteșug popular.

  • Informează-te despre ce înseamnă o ie autentică și cum să o diferențiezi de alte cămăși.
  • Găsește modelul pe care ai vrea să-l coși și studiază-l bine. Încearcă să vezi dacă a fost deja realizat de cineva, caută poze.
  • Înarmează-te cu răbdare. Munca la confecționarea unei cămăși este una extrem de minuțioasă, iar începătorilor le poate lua luni să coase o ie. Rezultatul final însă, va compensa tot efortul investit.
  • Găsește-ți prietene de ac sau formează chiar tu un grup! Pentru un plus de motivație și susținere, mai ales dacă te afli departe de casă, te poți alătura unui grup care împărtășește aceeași pasiune pentru confecționarea de costume populare. Iar dacă nu găsești un astfel de grup în țara ta, îndrăznește să-l formezi chiar tu sau alătură-te unui grup online.
  • Exersează/testează pe ceva simplu. Pentru început, testează diferite tehnici de cusut și, când te simți mai sigură pe tine, încearcă să brodezi elementele modelului pe care l-ai ales. 
  • Materialele pentru cusut trebuie să fie alese cu grijă. În primul rând, acestea trebuie să fie de calitate bună, pentru că dorești ca ia ta să reziste în timp. În al doilea rând, asigură-te că acestea corespund zonei din care provine modelul tău.
  • Abonează-te la resurse online și nu ezita să pui întrebări. Toată lumea a fost începătoare cândva și, fără ajutor și sfaturi, riști să faci greșeli și să te frustrezi.

Comunitatea MăiestrIA

”MăiestrIA” este o comunitate fondată de Stela Moldovanu în mai 2018, pentru a promova cămașa autentică românească. Proiectele ”MăiestrIA” oferă cursuri online de cusut ie, expoziții, cărți, tutoriale video, interviuri, planșe elaborate după cămăși vechi, precum și o comunitate online cu peste 20 mii de membri din întreaga lume. 
Resursele comunității:
Curs gratuit online pentru începători
Curs online practic pentru începători
MăiestrIA în acțiune – grupul de Facebook
www.maiestria.com – pagina web
MăiestrIA - canalul Youtube al comunității 
Newsletter-ul la care vă puteți abona

Comunitatea Șezătoarea Basarabiei

Șezătoarea Basarabiei este o comunitate care promovează autenticitatea și originalitatea costumului popular al românilor din R. Moldova. Activitățile comunității sunt orientate pe cunoașterea cât mai bună a tradițiilor, confecționarea hainelor după modelele tradiționale și purtarea cu respect a cămășii cu altiță în cadrul costumului tradițional.
Resursele comunității:
Șezătoarea Basarabiei – pagina de Facebook
Sezatoareabasarabiei – pagina de Instagram
www.sezatoare.md – pagina web

Semne Cusute

Comunitate fondată în 2012 de Ioana Corduneanu. Comunitatea este în continuă creștere, cu parteneriate și expoziții în întreaga lume. Semne Cusute este un model de comunitate care, între timp, a inspirat crearea altor grupuri și comunități. Totodată, Semne Cusute pune la dispoziție și un magazin online unde pot fi găsite materiale de calitate necesare pentru broderie, croitorie și tricotat, care preia inclusiv comenzi de peste hotare.
Resurse:
Semne Cusute în acțiune – grupul de Facebook

http://semne-cusute.blogspot.com/ - Blogul-arhivă cu peste 2000 de modele de cămăși
www.semnecuste.ro – pagină web și magazin online
Semne Cusute Shop – pagina de Facebook a magazinului online

Șezătoare Bruxelles (Belgia)

Comunitatea a fost fondată în 2019 de Adriana Rotaru. Grupul are membre atât din Belgia, cât și din alte țări europene și este deschis pentru noi membri. Cămășile create de membrele grupului au fost expuse în cadrul mai multor evenimente și expoziții.
Resurse:
Sezatoare Bruxelles – pagina de Facebook
Sezatoare la Bruxelles – grupul privat de Facebook

Comunitatea IA din SuedIA (Suedia)

Comunitate a femeilor stabilite în Suedia pe care le unește pasiunea pentru ia românească.
Membrele grupului sunt și curatoarele expoziției „The tradional blouse with embroidery” deschisă publicului în perioada 14-25 iunie 2023 la sediul ICR Stockholm.
Resurse:
IA din SuedIA – grupul de Facebook

Atelier de cusut ie – Frankfurt (Germania)

Cerc de cusut ii și cămăși românești membrele căruia sunt stabilite în Frankfurt, Germania.
Resurse:
Atelier de cusut Ie – Frankfurt – pagina de Facebook

Povesti cusute la Luxembourg (Luxembourg)

Ștefania Atanasiu este parte a cercului de femei din Luxembourg pasionate de coaserea cămășilor cu altiță, creat în 2017. 
Ștefania Atanasiu - profil Facebook

Ia din Paris (Franța)

Măiestria Paris este o comunitate creată în 2021 în regiunea pariziană de Cristina Catan.
Resurse:
Ia din Paris – pagina de Facebook

Norvegia

Una dintre creatoarele de ii stabilit în Norvegia este Diana Cazacu. Diana are experiență de cusut cămăși și poate ajuta cu sfaturi. 

Diana Cazacu - profil Facebook

Portugalia

Sofia Budu este membră a Șezătorii Bruxelles, stabilită la Lisabona. Sofia poate împărtăși experiența ei și ghida doritorii de a-și coase o ie care se află în Portugalia.

Sofia Budu - profil Facebook

Grupul VATRA (Italia)

Grupul VATRA oferă cursuri de dansuri populare, limbă română și ateliere pentru toate vârstele, inclusiv un atelier de cusut ie. Coordonatoarea atelierului este Narcisa Razma Apostol.
Resurse:
Grupul Vatra – pagina de Facebook
www.grupulvatra.com – pagina web
Narcisa Razma – profil Facebook

Gabriela Ene

Gabriela Ene este promotor al iei și cea care a pus bazele șezătorii urbane din Ploiești. Este creatoarea unei serii de videouri care să ajute începătorii, dar și pe cei ce vor să-și perfecționeze arta brodatului.
GABRIELA ENE – Canalul YouTube 

Comunitatea La Blouse Roumaine

Fondată în 2012 de către Andreea Diana Tănăsescu, comunitatea își propune să aducă în actualitate IA, portul și textilele tradiționale, ca marcă identitară și brand cultural românesc. Comunitatea se află în spatele inițiativei sărbătoririi anuale a iei, dar și a campaniei Give Credit prin care marile branduri sunt îndemnate să crediteze sursele de inspirație folclorică pe care le folosesc în realizarea creațiilor lor. 
Resurse:
La blouse roumaine – pagina de Facebook
labouseroumaine – pagina de Instagram
www.lablouseroumaine.io – pagina web

Atelierul fain (Germania)

Atelier de creație, educație, cultură și promovare a valorilor române. Atelier fondat de Mariana Iulia Filimon.
Resurse:
Atelierul fain – pagina de Facebook

Perpetual Icons

Magazin online de unde pot fi comandate kit-uri cu informații și materiale pentru coaserea unei cămăși femeiești sau bărbătești, specifică portului național românesc.
Resurse:
www.perpetualicons.com – pagina web

Merceria IElena

Magazin online unde pot fi găsite accesorii eco-friendly pentru croit și brodat, fire, pânze, cămăși etc. Pagina mai pune la dispoziție și un blog cu materiale despre tradiții și obiceiuri românești. 
Resurse:
www.merceriaielena.ro – pagina web
Merceria IElena – pagina de Facebook

Drag de cusut

Magazin online de unde pot fi comandate fire, pânze și accesorii pentru cusut.
Resurse:
www.dragdecusut.ro – pagina web
Dragdecusut.ro – pagina de Facebook
Dragdecusut.ro – pagina de Instagram

Sursă foto: Comunitatea Șezătoare Bruxelles

burger icon