„Moldovenii când se strâng...”. Așa ne anunțam acum 2 ani planurile de lansare a unei platforme care să reunească profesioniștii din diaspora și pe toți cei care, plecați fiind, vor să pună umărul în continuare la dezvoltarea Moldovei. Rău-famatul an 2020 a fost plin de probleme și necunoscute. La distanțele mari pe care deja le aveam față de Moldova, se mai adăugau distanțarea socială și toate celelalte restricții cauzate de pandemie. Ne-au scuturat, dar ne-au și provocat să regândim ce înseamnă „împreună” și care puteau fi felurile de a ne aduna în acele condiții absolut noi. După luni întregi de muncă „în spatele cortinei”, am lansat Diaspora Connect. Îmi amintesc perfect emoțiile pe care le-am avut în acea dimineață, după o noapte în care n-am închis un ochi, tot întrebându-mă cum de am reușit totuși.
Dar am reușit. Iată-ne la sfârșitul celui de-al doilea an de activitate a platformei. 2 ani plini cu de toate. Seri, weekenduri și pauze de cafea la serviciu petrecute publicând o știre, formulând un material sau distribuind o informație importantă pentru membrii noștri. Sesiuni doldora de creativitate sau surmenaj și impresia că am epuizat toate ideile posibile. Colegii din asociațiile și rețelele diasporale se vor regăsi în toate acestea. Aici în Marea Britanie, celor de la job bunăoară, le povestesc mereu cu mult entuziasm despre tot ce înseamnă diaspora, interes pe care ei îl înțeleg, dar îl împărtășesc doar parțial. Ceea ce am înțeles eu și au înțeles și ei, este că diaspora va fi întotdeauna cealaltă parte a activității mele, lucru lesne de înțeles în condițiile în care suntem o lume cu tot mai mulți migranți, profesioniști multidisciplinari, care adoptă mai multe identități și interese.
Anul acesta n-a fost nici el unul ușor. Invazia rusă în Ucraina ne-a tăiat aripile și ne-a ținut în amorțeală, ca pe atâția alții. Am început ușor să ne explorăm rolul și în această nouă situație. Diaspora noastră s-a mobilizat și în calitate de actor umanitar: unii au găzduit familii de refugiați, alții au făcut voluntariat în gări, iar întregi comunități diasporale au colectat bani și ajutoare pentru cei afectați de război. În primele luni ale războiului, împreună cu Fundația Noroc Olanda și Association pour l’Intégration des Migrants ne-am mobilizat cunoașterea limbilor străine și înțelegerea contextelor din țările în are suntem stabiliți și am sintetizat principalele știri despre război din presa internațională.
Uitându-mă în urmă, mă gândesc că dacă știam în ce ne băgăm... ne-am fi băgat oricum. Diaspora Connect ne-a adus multă muncă și provocări, dar ne-a adus și colaborări și prietenii la care ținem extrem de mult. Suntem atât de mulți entuziaști pe subiectul interacțiunii diasporei și asta este minunat. De pe an pe an, colaborările sunt tot mai multe și mai strânse. Ne apucăm să adunăm ca într-un puzzle toate competențele de care dispunem și să le valorificăm cum ne pricepem mai bine. Akademia Diasporei este un astfel de exemplu de forum de învățare și colaborare în care am fost bucuroși să fim parteneri anul acesta.
Am fost încântați să vedem că unii dintre membrii Diaspora Connect s-au alăturat autorităților publice de acasă care se aflau în proces de reorganizare. Sperăm cu tărie că vor face treabă bună, că vor urma și alții care ne vor dovedi rostul. Totodată, uneori ne-am moderat entuziasmul, realizând că ferventele critici la adresa diasporei nu au încetat, și poate că e mai bine așa. „Diaspora, luați-vi-i înapoi!”, „Diaspora, ați plecat – să tăceți!”, “Nu electoratul paralel trebuie să ne decidă viitorul!” sunt afirmații care ne țin vigilenți, ne încurajează să fim mai creativi, mai implicați și, cel mai important, mai uniți. Credem în continuare că vom ajunge mult mai departe dacă mergem împreună.
Avem fiecare dreptul să ne implicăm sau nu. Noi ne bucurăm enorm atunci când cei care aleg totuși să se implice, își creează un cont pe Diaspora Connect și se lasă descoperiți de cei pe aceeași lungime de undă sau caută chiar ei cu cine să facă echipă pentru diversele idei pe care le au. Vom continua să muncim având aceeași viziune despre implicarea diasporei și vom continua să creștem Diaspora Connect drept unul dintre spațiile care găzduiește și încurajează diasporenii activi. La mulți ani Diaspora Connect și tuturor membrilor noștri!
Să crești mare! 😊
Articol semnat de Victoria Căpătici, Co-Fondatoare Diaspora Connect, Coordonatoare de proiecte, Regatul Unit